Tatuajul Boșiman
Aşezare geografică
Deşertul Kalahari este o zonă vastă, aridă şi nisipoasă aflată în zona de S-V a continentului african, la miazăzi de Sahara. Cei 900.000 km² ai acestui deşert se întind pe teritoriul a trei state –Botswana, Namibia şi Africa de Sud.
Fiind cel mai sudic deşert al Africii, Kalahari se transformă într-o imensă pajişte în timpul sezonului ploios. Bazinul Kalahari însumează cca. 2,5 milioane de km², fiind parte şi din ţări precum Angola, Zambia ori Zimbabwe.
Singurul curs de apă permanent este Okavango, râu ce formează o deltă în partea de N-V. Numeroase albii secate – numite “omuramba” – străbat zona central-nordică a bazinului Kalahari. Acestea conţin ochiuri de apă de ploaie care alimentează atât oamenii cât şi animalele din zonă.
Fauna este formată din numeroase specii de ierbivore printre care elefanţi, mai multe specii de antilope ori girafe, dar şi prădători precum lei, gheparzi, hiene, şacali sau leoparzi. Suricatele, reptilele şi păsările fac şi ele parte din potenţialul biologic al zonei a cărei mărime o situează pe al doilea loc printre zonele protejate ale Terrei.
Numele acestei zone provine din limba Tswana –Kgala. Acest termen se traduce prin “mare sete”, iar cuvintele Khalagari, Kgalagadi ori Kalagare înseamnă “loc fără apă”. Se pare totuşi că odinioară, Kalahari ar fi fost un loc mai umed decât în prezent, străvechiul lac Makgadikgadi dominând ţinutul până în urmă cu 10.000 de ani. Este posibil să fi acoperit o suprafaţă de cca. 80.000 de km² şi o adâncime de aproximativ 30 m.
Caracteristici culturale
Cunoscută sub diferite denumiri – Bushmen (Oamenii-Tufişurilor), San, Sho, Basarwa, Kung, Kwankhala, Baroa, Amasili, Batwa ori Khwe - , această populaţie este răspândită pe suprafaţa mai multor state africane – Africa de sud, Zimbabwe, Lesotho, Mozambic, Swaziland, Botswana, Namibia şi Angola. Boşimanii au o societate tribală de vânători-culegători, parte a etniei Khoisan, înrudită cu populaţia pastorală numită Khoikhoi.
Evidenţele genetice sugerează faptul că boşimanii sunt una dintre cele mai vechi populaţii de pe suprafaţa Terrei, dacă nu chiar cea mai veche dintre toate. Conform opiniei cercetătorului Spencer Wells, acest trib este un adevărat “Adam genetic”, toţi oamenii lumii înrudindu-se din acest punct de vedere cu el.
Se pare că denumirile sub care sunt cunoscuţi au un sens peiorativ – “San” fiind un cuvânt aparţinând etniei Khoikhoi, însemnând “străin” -, boşimanii referindu-se la ei înşişi prin termenul “Oamenii-Tufişurilor”. Unanim acceptat ca fiind jignitor este termenul “Masarwa”.
În anii ’90, guvernul statului Botswana a implementat o politică de mutare a populaţiei boşimane din deşertul Kalahari, însă pe 13 decembrie 2006 măsura a fost considerată ca fiind ilegală şi neconstituţională. De altfel, intenţia civilizatoare a guvernului avea intenţia principală de a transforma această populaţie de vânători-culegători în una de agricultori, s-a dovedit a fi inutilă, deşertul Kalahari neavând un sol propice nici unei astfel de activităţi.
În prezent, boşimanii se întreţin conform modului tradiţional, dar şi datorită turismului practicat în zonă. Societatea lor se conduce după reguli tipice comunităţilor mici şi mobile, asemeni celor ale eschimoşilor, de exemplu. În cadrul familiei, regulile sunt concepute de cei mai în vârstă membri, în sarcina acestora căzând şi botezarea copiilor. Se pare că boşimanii au cca. 35 de nume proprii pentru reprezentanţii fiecărui sex. Adeseori nepoţii poartă numele bunicilor.
În cadrul societăţii boşimane femeile se ocupă cu adunarea vegetalelor, bărbaţii cu vânătoarea în timp ce copiii nu au nici o îndatorire. Expediţiile cinegetice se pot întinde pe mai multe zile, vânătorii ucigând prada cu săgeţi otrăvite şi suliţe.
Cultura acestor triburi se transmite pe cale orală, fiindu-le implementată copiilor de la vârste fragede, petrecându-şi timpul jucându-se, conversând, povestind, cântând şi dansând în ceremonii iniţiatice. Aceştia sunt educaţi şi trataţi cu blândeţe de către adulţi. Băieţii şi fetele îşi petrec timpul împreună, fiind trataţi în acelaşi mod.
Societatea tradiţională era fondată pe egalitarism, căpeteniile având o putere de decizie limitată. Statutul femeii era relativ egal cu cel al bărbatului, vârsta căsătoriei fiind cea de 18-19 ani. Din cauza condiţiilor de trai nomad şi al alimentaţiei sărace în grăsimi femeile boşimane nu pot alăpta şi transporta mai mult de un singur copil.
În timpul sezonului ploios comunităţile se împrăştie pe teritorii vaste, majoritatea alimentaţiei constând în vegetale. Odată cu sosirea sezonului secetos triburile se reunesc în jurul fântânilor permanente, vânătoarea devenind principala sursă de hrană.
În trecut, atât boşimanii cât şi bantuaşii erau tatuaţi pe întregul trup. Tatuatorii aveau acelaşi sex cu cel al clientului, cunoscând modelele specifice. Iniţial desenul era schiţat cu ajutorul unor zgârâieturi după care erau executate numeroase incizii sub forma unor mici linii verticale, paralele. Dacă tăieturile erau prea puţin adânci, tatuajul putea dispare în câteva luni, de aceea tatuatorul trebuia să cunoască bine tehnica. Pigmentul era format din apă şi cărbune.
Unul dintre scopurile tatuajului era acela de a stabili legăturile partenerilor în cadrul căsătoriei. Din nefericire nu există prea multe informaţii referitoare la tatuajul tradiţional boşiman.
În prezent cele mai frecvente zone decorate sunt pomeţii şi fruntea.
